Forumul internațional „Agro Business Partners – colaborare fără frontiere”, organizat de compania Organic Protect, la data de 16 februarie curent, a adunat mai mult de 120 de producători agricoli din Republica Moldova. În cadrul evenimentului a avut loc lansarea oficială a preparatelor Schelkovo Agrohim din Federația Rusă pe piața produselor de uz fitosanitar din țara noastră.
Organic Protect este compania care aspiră să devină prima din mediul agroindustrial intern, în ceea ce privește tehnologiile avansate, calitatea produselor și abordarea responsabilă față de soluționarea problemelor cu care se confruntă producătorii din Republica Moldova.