Irina Burea, consultant științific superior al reprezentanței Schelkovo Agrohim din regiunea Krasnodar, a apreciat numărul mare al producătorilor prezenți la eveniment și a subliniat principalele avantaje ale preparatelor care pot fi procurate prin intermediul Organic Protect.
„Am participat cu mare drag la seminarul organizat de colegii de la Organic Protect și am prezentat principalele produse care au fost deja înregistrate în Republica Moldova. Astfel, pentru utilizarea la porumb propunem erbicidul Octava, care are la bază două substanțe active, ce acționează asupra unui spectru larg de buruiene. Preparatul este pe bază de ulei ceea ce reprezintă un avantaj și îl deosebește de alte soluții de la alte companii. Uleiul face ca preparatul să pătrundă și să acționeze asupra buruienilor, astfel garantând o eficacitate de 100%. Înafară de aceasta uleiul ramâne la suprafață și împiedică evaporarea și spălarea preparatului. Un alt produs pe care l-am prezentat astăzi este destinat pentru floarea-soarelui, la fel pe bază de ulei. Considerăm necesar ca producătorii să utilizeze produse înalt eficiente cu un efect minim asupra solului și asupra culturii. Totodată, compania noastră respectă principiul pe care îl consideră determinant preț – calitate”.